STIUCA- Hecht-lucio


Pescuit la stiuca cu momeala vie sau artificiala


         De cateva zile tot navighez pe forumurile pescaresti si nimeni nu spune nimic nou,  vremea nu  permite iesiri la pescuit pe Dunare si nici gheata nu este pentru pescuit la copca.Cum in aceasta perioada apitorul(stiuca, salaul si bibanul) sunt specii mai active  va prezint  in aceste doua zile modul de atac al stiucii, comportamentul acesteia cand este infometata, cum ataca un pestisor viu, in functie de marimea  pestisorului viu la ce sa ne asteptam si mai ales fimari subacvatice din perioada iernii cat si din perioada de vara.Eu cred ca pana nu vedeti cum procedeaza pestele rapitor nu puteti emite pretentii de cunoscator....Dar sa lasam vorba si sa lasam imaginile sa vorbeasca.

Pe unde stau stiucile si rapitorii in general?



Cat de mare sa fie pestisorul?


 Cum ataca vara?



Cum ataca iarna?


Sfaturi pentru pescuit la stiuca cu momeala vie:


       In momentul in care folositi momeala vie (in special pestisori) aveti grija sa aranjati corespunzator acele sau ancorele, pentru a evita inteparile superficiale sau pe cele adanci (momentul in care stiuca inghite foarte mult pestele si acul se infige in zone inaccesibile).Nu ezitati! In momentul in care stiuca a atacat si simtit ca momeala a ajuns in gura acesteia (de obicei cand simtit rezistenta), intepati. Cele mai multe ratari se intampla in momentul in care pescarul ezista sau asteapta un al doilea atac. S-ar putea sa nu mai existe. Daca folositi pestisor viu si pescuiti la pluta lucrurile se schimba (in mod surpinzator pescuitul stiucii la pluta este foarte popular si nu la fel de solicitant din punct de vedere fizic). Ce se schimba? Felul in care ataca stiuca in primul rand. Pestele fiind in carlig, cu capetele ancorei fie deasupra, fie dedesupt, fie spre coada, are o miscare mult mai lenta ceea ce favorizeaza atacul de dedesupt si din spate. Asadar, s-ar putea sa stiuca sa nu apuce din prima zona in care avem pozitionata ancora, motiv pentru care trebuie sa ii mai acordam cateva secunde pentru un al doilea atac, in care va inghiti mult mai bine momeala.




Stiuca in apa mica. Pescuitul stiucii in ape mici,
invadate de vegetatie. Cum sa pescuiesti stiuca in ape de-o schioapa si pline de iarba.



Pescuitul la stiuca in apa mica este un pescuit greu, dar si frumos in acelasi timp. Este deosebit de spectaculos sa prinzi stiuca in ape de-o schioapa, unde naluca trebuie sa intre perfect si, mai mult, sa aiba o evolutie curata imediat ce atinge luciul apei. E un pescuit care cere foarte multa indemanare, precizie, rabdare, multa concentrare, sute, chiar mii de ore de munca, rasplatite insa de multe ori cu stiuci pe masura efortului.

Trebuie sa recunoastem ca sunt putini pescari care au rabdare sa insiste o zi intreaga facand slalom printre coridoarele de bradis pentru a prinde stiuca. Nu e usor sa iti cureti ancorele aproape la fiecare lansare si sa pastrezi o zi intreaga contactul vizual cu naluca, iar cand acest lucru se intampla la numai cateva grade Celsius, putem spune ca e chiar deranjant. Insa ce nu face un pescar pentru a savura lupta cu o stiuca ce vine in apa de-o palma cu valu-n cap?

Pentru a prinde stiuca in astfel de ape, trebuie sa folosim naluci usoare si foarte usoare, iar evolutia lor sa fie una animata in coloana de apa permisa, fara a rupe bradisul si vegetatia in traiectoria nalucii.


Daca alegeti linguritele rotative, este de preferat ca acestea sa fie nelestate, iar evolutia lor sa fie la o viteza cat mai mica, cu ruperi de ritm si zvacniri foarte scurte din varful lansetei. Un aspect important inpescuitul stiucii este intrarea nalucii in apa, mai ales cand pescuim cu lingurite rotative sau cu linguri oscilante usoare care, atunci cand ating pelicula, trebuie sa produca acel „plici” care atrage stiuca, nu acel „pleosc” care o sperie. Un „plici” corect va determina stiuca sa porneasca la atac chiar fara a avea contact vizual cu naluca.

Cred ca aceasta tehnica de a pune lingura pe apa se dobandeste in ani de pescuit la stiuca si face diferenta intre pescarii adevarati si amatori. Putem spune ca, daca naluca intra corect in apa, stiuca care pandeste in apropiere e ca si prinsa. Aceasta “palma trasa luciului de apa” trezeste stiuca din somnolenta si o face sa devina activa, iar acest lucru este cu atat mai valabil cu cat apa este mai mica.

Pentru ca naluca sa evolueze corect, fara a se incarca cu bradis, trebuie ca firul sa fie intins, iar in momentele de “stop” sa avem contact vizual permanent cu naluca. Doar o secunda de neatentie sau un stop prelungit si naluca noastra va fi inghitita de marea de iarba, lucru care va inhiba o stiuca ce pandeste in apropiere. E foarte greu sa controlezi o naluca intr-o coloana de apa de numai 10-20 cm, dar cu putin exercitiu nu este imposibil.

Echipament pentru pescuit eficient la stiuca in apa mica, invadata de vegetatie.

- Lanseta de stiuca trebuie sa fie puternica, pentru a rupe bradisul ce se agata pe triple si de care vom scapa mult mai usor prin smucituri scurte, datorita rigiditatii, astfel ca naluca sa nu fie prea mult afectata in evolutia sa. Pentru ca aceasta operatiune sa reuseasca cat mai bine este recomandat sa folosim fir texil.



- Mulineta, in functie de preferinte, trebuie sa aiba recuperare mare si sa permita lansari lungi, cat mai precise.

- Nalucile folosite la pescuitul stiucii in apa mica sunt rotativele usoare, daca se poate chiar nelestate, linguri oscilante usoare cu portanta mare, voblere de suprafata articulate sau dintr-o bucata, slidere sau topwater.


Naluci de suprafata pentru pescuit la stiuca pe ape mici

Bineinteles ca fiecare categorie dezvolta o tehnica aparte si pentru aceasta pescarul trebuie sa le incerce pe toate, sa se perfectioneze in a le folosi cat mai eficient, iar cand apar rezultatele inseamna ca e pe drumul cel bun. Atunci cand am reusit sa starnim o stiuca si am facut-o sa-si paraseasca vizuina pentru a urmari si ataca naluca, inseamna ca evolutia este una buna.




4 comentarii:

Anonim spunea...

Inceputul sezonului de pescuit

fox spunea...

cred ca acest subiect poate fi legat cu propunerea organizarii unui concurs, urmariti si aceasta pagina

Anonim spunea...

Hey Hey
Sehr schöne Videos!!!!Bitte mehr davon.Auch wenn ich nichts davon verstehe,aber die Filme sind genial!!!
Gruß und Petri Heil aus Kiel Oli

Pescar rapitor spunea...

Traducere facuta de google translate :P

"Clipuri foarte frumos! Va rugam sa davon.Auch mai mult daca nu stiu nimic despre asta, dar filmele sunt minunat!
Captură Salutări și bun de la Kiel Oli"